La Pria, comuna Cizer, a avut loc duminică, 19 iunie a.c., o manifestare dedicată împlinirii a 530 de ani de la atestarea documentară a localităţii, prilej pentru sute de fii ai satului să cinstească zestrea istorică a locului. Cu acest prilej redăm partea a doua a unui documentar realizat de înv. Petru Galiş în revista de cultură a Sălajului, „Caiete Silvane”, despre Pria.
(D.S.)
În Pria, încă de la 1700 se făcea slujbă religioasă într-o casă ţărănească şi erau în sat doi preoţi: unul Tarba şi altul Marincaşiu. Se povesteşte că episcopul Bob, venind în sat a găsit preot local pe unul din neamul lui Marincaşiu, şi pe care l-a confirmat în funcţie. În acest timp, celălalt preot, Tarba, era la fân în pădure „La Băiasa”, unde a auzit de venirea episcopului. S-a reîntors repede acasă şi a pornit la drum ca să-l ajungă. L-a ajuns în satul Bănişor, la vreo 8 km şi l-a rugat ca să-l numească şi pe el preot undeva. Aşa a ajuns Tarba preot în Bănişor.
În 1750, după cum se află scris pe un Mineu, la îndemnul preotului lor, Popa Luca, prienii şi-au ridicat o biserică de lemn, la capătul satului, spre nord, în locul numit „Scurta”. Era o bisericuţă modestă, destul de frumos lucrată, şi care a fost folosită ca loc de cult 182 de ani (1750-1932).
În anul 1933, înainte de dărâmare, bisericuţa a fost descrisă astfel: „În capătul din jos al satului, la intrarea drumului vicinal, în comună, în laturea de-a stânga a acestui drum, apărea îmbătrânită bisericuţa. Faţada principală era spre miazăzi, spre sat, în aceasta cu uşa de intrare. Altarul era spre răsărit, iar turnul în capătul dinspre apus. Lungimea clădirii a fost de 13,12 m, înălţimea de 2,27 m, a turnului de 8 m, iar lărgimea de 5 m. Partea dinăuntru a pereţilor era învălită cu pânză, pe care erau pictaţi diferiţi sfinţi. Pânza aceasta, probabil, nu este chiar de la zidirea bisericii, deoarece unii dintre bătrâni spun că şi-ar aduce aminte, că părinţii lor au dat pânza pentru biserică, dar nu ştiu că pe aceea s-au făcut picturile, sau a fost întrebuinţată pentru alt scop”.
Biserica veche a fost folosită până în anul 1932 când, devenind neîncăpătoare, prienii şi-au construit, în centrul satului, o biserică de cărămidă, care i-a costat cca 490000 lei, iar pe cea veche au desfăcut-o în anii 1933 şi au vândut-o ca lemn pentru foc la nişte oameni din Crasna.
Cimitirul era în jurul bisericii vechi şi a fost folosit până în 1923, când s-a ales alt loc, pe Coaste, la marginea de vest a satului.
Până în anul 1893, preoţii au urmat din tată-n fiu, astfel: prin 1750 era preot Popa Luca, urmat de Popa Ioan a(l) lui Luca, Popa Crăciun a(l) lui Ioan, Popa Simion a(l) lui Crăciun, care a stat până în 1840. A urmat fiul său, Vasile (Basiliu), care şi-a schimbat numele din „Popa” în Marincaşiu, după mamă.
La îndemnul preotului Marincaşiu Vasile, prienii în 1856 au cumpărat din Cluj un clopot pentru biserică în valoare de 220 de forinţi. În 1880, clopotul a fost dus la reparat, la Oradea, plătindu-se pentru el 50 de forinţi şi 15 creiţari.
Preotul Marincaşiu s-a preocupat şi de problemele şcolare. I-a ajutat pe prieni să-şi găsească învăţător şi să-şi trimită copiii la şcoală. El i-a ajutat în probleme de învăţământ pe învăţătorii: Iuliu Chita, Iuliu (Elia) Ghilea. Întrucât şcoala era confesională, preotul Marincaşiu mergea de două trei ori pe săptămână la şcoală, interesându-se de bunul mers al acesteia.
Tot în timp ce era el preot, la îndemnul vicarului din Şimleu, în anii 1890-1891, în Pria s-a înfiinţat un grânar bisericesc. Credincioşii trebuiau să dea anual o anumită cantitate de cereale, cantitate stabilită după puterea economică a fiecăruia. Din acest „grânar” se plăteau birurile preoţeşti şi cantorale, precum şi întreţinerea bisericii.
Din „grânar” se dădeau credincioşilor cereale şi bani sub formă de împrumut cu dobândă mică. În 1905 „grânarul” avea 1300 de mierţe de bucate (mierţa = 24 kg; 24 x 1300 = 31200 de kg) şi 400 de coroane. Grânarul s-a menţinut până în anul 1914, la izbucnirea primului război mondial. Casa preotului fiind în partea de miazăzi a satului, departe de biserică, preotul Marincaşiu Vasile şi-a luat obiceiul de-a merge călare la biserică. Când ajungea la biserică, lăsa calul la un vecin în curte, iar el intra la slujbă.
El a fost un om foarte bogat. A avut o moşie destul de întinsă, moară de apă, vite şi bani. O parte din avere o primise moştenire şi o altă parte o cumpărase de la nobilii din familia Banfi, iar după 1848 şi de la ţărani. Se zice că le-a lăsat fiilor săi o avere considerabilă, constând din pământ, bani şi vite.
Era acţionar la Institutul de Credit şi Economii „Silvania” din Şimleu.
La moartea sa, în 1903, a lăsat prin testament ca 80 din acţiunile sale de la bancă, în valoare nominală de 50 de forinţi, să fie depuse la Ordinariatul Greco-Catolic din Gherla, iar din dividentele anuale să se dea stipendii elevilor studenţi din Sălaj. Din acest fond au primit ajutor Iuliu Ghilea şi Nicorici Nicolae, primul învăţător şi al doilea bacalaureat – ambii din Pria.
Tot prin testament a lăsat bisericii din Pria suma de 500 de forinţi, pentru a forma un fond cu care să se construiască o biserică nouă. La oamenii săraci din sat le-a lăsat 200 de forinţi.
Preotul Mărincaşiu a avut mai mulţi copii. Toţi au fost daţi la şcoli, însă unul se ţinea de beţii şi de alte rele. Se spune că el avea un butoi de sticlă în care ţinea ţuică de vreo 20-30 de ani. O dată, când a avut o sărbătoare în familie, preotul Marincaşiu a invitat mai mulţi preoţi, printre care şi pe vicar. Când petrecerea era în toi, popa a adus butoiul, voind să le facă o surpriză plăcută. Desfăcându-l a găsit în el apă. Ţuica fusese băută, pe ascuns, de către băiat. Preotului i-a fost ruşine şi, de necaz, şi-a dezmoştenit fiul.
Preoţii care au urmat după Marincaşiu Vasile n-au stat mult timp în sat şi au avut conflicte cu locuitorii. Aşa a fost popa Farcaş Ioan, originar din Pria; popa Budişan Ioan (1893-1910) – ginerele poetei „Veronica din Sălaj”. Sătenii au avut ceartă, din cauza drumului vicinal. Pe atunci, drumul principal era pe valea Priei. Acesta era folosit numai cu mare greutate pentru că era plin cu bolovani. Popa zicea să se facă un drum nou, dar pe lângă vale, pentru că el avea acolo câteva proprietăţi; sătenii l-or fi ascultat, însă s-a opus învăţătorul Puşcaşiu, care spunea că drumul vicinal trebuia construit prin mijlocul satului, pe „Coaste”. El condiţiona contruirea drumului de şederea sa în sat. Preotul, în faţa presiunii ţăranilor şi a învăţătorului, a trebuit să cedeze. Drumul, însă, a fost construit de-abia după anii de după Primul Război Mondial.
În Pria, după 1900, a fost construită o biserică ortodoxă pentru cei câţiva români care îmbrăţişaseră această confesiune, „Biserica Neunită” din Scurta (lângă care, azi, s-a construit Biserica Penticostală).
Prin anii 1930-1937, prienii şi-au construit o biserică din cărămidă, care i-a costat 490000 de lei. Construcţia a fost executată de antrepenorul Ioan Aşok din Marghita. Pictura nouă a fost executată între anii 1992-1995.
Slujitorii din Pria ai acestei biserici au fost: Pop Gavril (1930-1936); Stanciu Iosif (1936-1971); Baidoc Ioan (1972-1980); Chiş Nicolae (1980-1987); Gudea Ştefan (1987 – prezent).
Anul trecut, 2010, enoriaşii din Pria au contribuit la repictarea exteriorului Bisericii „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”, căreia i-au amenajat la intrare un pridvor, iar anul acesta au amenajat cimitirul, transformându-l din ceea ce a fost într-un adevărat loc de odihnă pentru înaintaşii noştri. Felicitări preotului Ştefan Gudea şi Consilierului Parohial, inclusiv Consiliului Local Cizer!
„În anii socialismului (scria Paul Abrudan, în Năzuinţa, 30 octombrie 1981, p.6, în articolul „1941-1981. Pria – străveche vatră românească”) Pria a cunoscut şi cunoaşte o puternică dezvoltare pe calea progresului şi civilizaţiei. Ferma mixtă a C.A.P. deţine 120 bovine şi 2420 ovine, la care se adaugă şi proprietatea membrilor cooperatori: 301 bovine şi 2420 ovine şi caprine. În 1980 s-au predat prin contracte: 1060 hl lapte de vacă, 17 hl lapte de oaie, 28 porci şi 66 bovine. Ferma Pria a obţinut, în anul 1981, cele mai bune rezultate din ultimele decenii din sectorul vegetal.
Creşterea producţiei a condus la ridicarea permanentă a nivelului de trai material şi spiritual al sătenilor. Astfel, astăzi, din cele 418 case existente în Pria, 332 sunt edificate în ultimii 20 de ani, dintre care unele cu 3 şi 4 camere şi câte două nivele (…). Sătenii dispun de o bibliotecă cu câteva mii de cărţi, 450 de abonamente la ziare şi reviste, 115 televizoare, 200 aparate de radio, de o clădire cu etaj pentru şcoală cu opt săli de clasă, ridicată în 1978, încadrată cu cinci învăţători şi doi profesori, de o grădiniţă cu două posturi de educatoare.
Populaţia satului numără, în prezent, 1171 de locuitori, la care se mai pot adăuga 302 persoane plecate din Pria în ultimii 30 de ani. Menţionăm că printre fiii satului se numără sculptorul Victor Gaga, care a realizat Monumentul de la Guruslău, inaugurat în 1976” (vezi „S-a dus maestrul, se duce şi casa”).
Din Pria au purces în lume mulţi intelectuali.
Bibliografie:
I.A. Goia – Zona Etnografică Meseş;
Petru Galiş, Zoia Galiş – Şcoală veche-n sat străvechi;
Petru Galiş – Cizer – 790.
(Din nr. 77/iunie 2011 al revistei „Caiete Silvane”. Alte materiale puteţi citi pe www.caietesilvane.ro)